Câinii polițiști scoși la licitație de Inspectoratul Județean de Poliție Harghita nu și-au găsit încă stăpânii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției harghitene, Gheorghe Filip, la primele două licitații, nimeni nu a fost interesat de Gucava, Iuba și Iucaba, trei femele rasa ciobănesc german. Motivul ar putea fi legat de prețul destul de piperat, care ajunge până la 5.350 de lei. În perioada următoare se va organiza și o a treia licitație. Potrivit procedurilor, patrupedele sunt scoase de trei ori la licitație și dacă nu sunt vândute, fie sunt încredințate agentului cu care au lucrat, fie sunt donate asociațiilor chinologice. Cei trei câini polițiști harghiteni au fost scoși la vânzare întrucât nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor muncii pentru care au fost antrenați.
Ioana Dima
04.02.2010
Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că în Transilvania vremea va deveni în general frumoasă.
Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla de la slab la moderat cu intensificări la munte. Local se va semnala ceață în zonele joase.
Temperaturile maxime de astăzi se vor încadra între 0 și 4 grade, iar minimele de la noapte vor fi cuprinse între -12 și -9 grade.
CMR Sibiu
04.02.2010
Pe lista de investiții a Primăriei Brașov, în acest an se numără 15 proiecte importante.
Printre proiectele demarate în anii precedenți de către Primăria Brașov și care urmează să fie finalizate în acest an se numără lucrările de reabilitare a rețelei stradale, realizarea Patinoarului acoperit din Parcul Tractorul, investiție care va fi inaugurată peste câteva zile, o grădiniță cu program săptămânal și două creșe. Anul trecut au fost izolate termic 50 de blocuri, urmând ca în 2010, să mai fie izolate încă 100 de blocuri.
La capitolul lucrări de investiții care vor fi demarate în acest an se numără Telegondola Brașov - Poiana Brașov. Tot în 2010 vor începe și lucrările efective de modernizare a Grădinii Zoologice. Pentru această lucrare există fonduri de la Ministerul Mediului.
Adrian Munteanu
04.02.2010
Consiliul Județean Covasna va aloca în acest an 100 de mii de lei pentru cofinanțarea proiectelor de amenajare de terenuri de joacă pentru copiii din mediul rural.
Consiliul Județean (CJ) Covasna va aloca în acest an 100.000 lei pentru cofinanțarea proiectelor de amenajare de terenuri de joacă pentru copiii din mediul rural.
Programul a fost demarat în primăvara anului trecut, după ce conducerea Consiliului Județean a constatat că în aproximativ 75 la sută din satele covăsnene nu există astfel de spații de joacă pentru copii.
Concret, în momentul lansării programului doar 30 de localități din cele 120 existente în județ aveau astfel de terenuri de joacă..
Primele patru părculețe au fost finalizate la sfârșitul anului trecut. Consiliul județean a contribuit cu câte 5.000 de lei, iar diferența de 50%, plus terenul au fost asigurate de consiliile locale.
Mara Deleanu
04.02.2010
În județul Brașov programul ?Cornul și laptele? va fi transferat administrațiilor locale.
Comisia de verificare a derulării programului guvernamental ?Cornul și laptele? la nivelul județului Brașov s-a reunit ieri în cea de a doua ședință. Prefectul Ion Gonțea a declarat că membrii comisiei vor semna un document în cuprinsul căruia se va arăta clar că acest program național este o prioritate și trebuie continuat în beneficiul copiilor din județ. Până la sfârșitul anului școlar el trebuie să fie derulat în forma actuală, sub coordonarea administrației județene. Pentru anul școlar 2010-2011 administrația județeană poate să analizeze transferul programului către primării, după o consultare prealabilă a edililor, dar numai cu obligativitatea ca fondurile să fie virate către localități din bugetul județului.
Tot la ședința de ieri s-a decis elaborarea unui plan de verificare a modului în care se derulează programul lapte-corn în unitățile școlare din județ.
Adrian Munteanu
04.02.2010
Țările nordice contribuie financiar la păstrarea biodiversității în Parcul Național Cheile Bicazului ? Hășmaș.
Asociația de Turism Eco Alpin Club Harghita a demarat un proiect de reabilitare ecologică și de protejare a biodiversității în zona Trei Fântâni ? Căile Bicăjelului, din cadrul Parcului Național Cheile Bicazului ? Hășmaș.
Proiectul, în valoare de circa 8.700 de euro, este finanțat de Guvernele Islandei, Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European.
Scopul proiectului este de a sensibiliza autoritățile publice și populația din zonă în privința necesității implementării unui management eficient al colectării și transportului deșeurilor menajere dar și reabilitarea zonei afectate.
Lucrările vor începe în primăvară iar în zona vizată intră cei patru km de-a lungul Cheilor Bicăjelului și circa 7.000 de hectare de teren din amonte, de unde pleacă, de altfel, toate deșeurile.
Reprezentanții Asociației sunt deciși ca de săptămâna viitoare să înceapă o serie de întâlniri și dezbateri cu autoritățile locale pe tema colectării și transportului de deșeuri însă vor fi organizate și întâlniri cu locuitorii din zonă.
Vor fi amplasate panouri de informare și avertizare privind interdiția de a mai arunca deșeuri în această zonă iar la intrarea în Chei vor fi montate plase protectoare pentru a împiedica o repoluare a zonei.
Cristina Bulbescu
04.02.2010
La Brașov se lansează programe pentru sprijinirea investițiilor de modernizare.
Camera de Comerț și Industrie Brașov a anunțat lansarea operațiunii ?Sprijinirea investițiilor în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice, solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie. Obiectivele acestui program sunt reducerea dependenței de importurile de resurse de energie primară, protecția mediului prin reducerea emisiilor poluante și combaterea schimbărilor climatice, diversificarea surselor de producere a energiei, tehnologiilor și infrastructurii pentru producția de energie electrică și termică, precum și crearea a noi locuri de muncă prin realizarea sau modernizarea capacităților de producere a energiei din surse neconvenționale. Suma maximă a ajutorului financiar nerambursabil este de 70% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu poate depăși suma de 80 milioane lei. Durata maximă de implementare nu trebuie să depășească patru ani, termenul limită de depunere a proiectelor fiind 30 aprilie.
Adrian Munteanu
04.02.2010
Controalele efectuate de ITM Mureș la splătoriile auto continuă și în această lună.
Controalele s-au desfășurat la sfârșitul lunii ianuarie (în perioada 26.01.2010 ? 30.01.2010), pentru că angajatorii sunt tentați să profite de ignoranța angajaților, încălcând prevederile legale în domeniul sănătății și siguranței în muncă și al relațiilor de muncă.
Angajații spălătoriilor auto sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare la locul de muncă: alunecări pe pardoseala umedă, ventilație insuficientă, umiditate excesivă, risc de intoxicare cu substanțe chimice utilizate în cadrul procesului de spălare auto, stresul provocat angajaților din cauza comportamentului neadecvat al clienților și altele.
7 patroni de spălătorii auto au fost sancționați, dintre care unul cu amendă, a declarat directorul adjunct al ITM Mureș, Florin Cioca. În această perioadă au fost verificate, prin sondaj, cam 20% din totalul spălătoriilor din județ iar după aplicarea sancțiunilor și impunerea unor norme, angajatorii vor fi din nou verificați pe tot parcursul lunii februarie, a precizat directorul adjunct al ITM Mureș, Florin Cioca. La nivel național au fost depistate, în fiecare an, neconformități la aproximativ 7000 de spălătorii auto.
Adela Moldovan
04.02.2010
Județele Covasna și Harghita au derulat anul trecut peste 40 de proiecte comune ce au avut ca scop promovare ?Ținutului Secuiesc? și conservarea identității zonei.
Printre acestea se numără ?Turul ciclist al Ținutului Secuiesc?, restaurarea porților secuiești, proiectul ?Drumul apelor minerale?, înființarea unei agenții comune de turism, stimularea construirii de case tradiționale secuiești și înființarea unui birou comun de reprezentare a celor două județe la Bruxelles.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba a declarat astăzi că în ultimul an ?Ținutul Secuiesc? a devenit o identitate distinctă și bine conturată datorită acestor proiecte care vor continua și în acest an.
Omologul său covăsnean, Tamas Sandor a menționat că toate aceste proiecte au pornit de la necesitatea conservării și promovării identității locale.
Mara Deleanu
04.02.2010
Autoritățile locale din județele Covasna și Harghita sunt capabile să guverneze ?Ținutul Secuiesc? chiar și de mâine dacă ar obține autonomie teritorială, a declarat astăzi președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Acesta a mai adăugat că și până acum autoritățile locale aflate sub culorile UDMR au lucrat pentru a face din ?Ținutul Secuiesc? o regiune prosperă și pentru a se apropia mai mult de dezideratul autonomei teritoriale.
Și conducerea PCM Covasna susține că ?maghiarii ar ști ce să facă dacă ar primi autonomie teritorială?.
Declarațiile au fost făcute în replică la cea a fostului vicepreședinte al Partidului Civic Maghiar (PCM), Tokes Andras, potrivit căruia maghiarii nu ar fi pregătiți să se autoguverneze în cazul în care ar obține acum autonomia teritorială.
Mara Deleanu
04.02.2010
Conducerea spitalului din Odorheiu Secuiesc reclamă inechități în finanțare .
La sediul Prefectuii Harghita a avut loc, astăzi, o ședință de lucru cu responsabilii din sistemul sanitar județean în care s-a analizat situația de la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Directorul spitalului, Lukacs Antal, a explicat că la unitatea pe care o conduce tariful pe un bolnav externat este mai mic decât la celelalte spitale din județ dar și decât la unele unități din țară care ?nu au capacitatea și competențele profesionale ale spitalului din Odorheiu Secuiesc?. Lukacs a spus că tariful mediu pe țară pe caz rezolvat-pacient externat este de 1380 lei, tarif de care beneficiază și spitalele din Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Toplița, în vreme ce spitalului din Odoheiu Secuiesc i se acordă doar 1261 de lei. Soluția de rezolvare a problemei este ajustarea tarifului de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ioana Dima
04.02.2010
Un audit al Comisiei Europene a monitorizat timp de trei zile Direcția de Sănătate Publică Mureș.
De luni și până în această dimineață, Direcția de Sănătate Publică Mureș a stat, aproape non-stop, la dispoziția reprezentanților Comisiei Europene care desfășoară un audit la Ministerul Sănătății și la DSP-uri.
Primul județ monitorizat a fost județul Mureș, în zilele următoare urmând să se facă verificări în județele Buzău și Ilfov iar raportul final la nivel național va fi gata la mijlocul lunii februarie.
Reprezentanții DSP Mureș nu au dorit însă să divulge scopul ?misiunii? oficialilor europeni, pentru a nu-i supăra pe aceștia.
În urma verificărilor însă, în județul Mureș nu au fost găsite probleme deosebite, spune directorul adjunct al DSP Mureș, dr. Ovidiu Fărcaș.
Cristina Bulbescu
04.02.2010
Întâlnirea maghiarilor covăsneni de pretutindeni desfășurată în vara anului 2007 în localitatea Moacșa a avut un caracter discriminatoriu față de ceilalți cetățeni care nu aparțin acestei etnii, este concluzia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), confirmată recent de Curtea de Apel Brașov.
Instanța brașoveană a dat recent câștig de cauză CNCD, respingând contestația formulată de Consiliul Județean (CJ) Covasna împotriva acestei decizii.
Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor a declarat joi, că sentința nu a ajuns încă în mâinile sale, iar după ce o va primi va decide dacă va face sau nu recurs la decizia Curții.
Acesta a ținut să menționeze că rămâne la părerea că acțiunile menite să păstreze identitatea maghiarilor trebuie continuate.
Mara Deleanu
04.02.2010
Polițistul acuzat de uciderea fetiței dispărute în 2005, audiat din nou .
O echipă de anchetatori de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a efectuat, astăzi, la Miercurea Ciuc, un experiment judiciar în cazul dispariției minorei Simon Andreea Simona, de care este învinuit un polițist de la IPJ Harghita. Cercetările sunt conduse de procurorul Marius Foitoș care a declarat că polițistul și-a schimbat de mai multe ori declarațiile și a picat de câteva ori testul poligraf, atât la Cluj cât și la București. Echipa de anchetatori de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu suspectul și cu mama fetei, Ioana Muntean, a verificat pe teren distanțele pe care le-a parcurs fata de la magazinul unde a fost trimisă la cumpărături până în locul în care a fost văzută ultima oară. Tot astăzi a avut loc și o confruntare atât la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita cât și pe teren, în timpul experimentului judiciar, între mama fetei și polițistul învinuit cu care femeia spune că avut, în trecut, o relație. Polițistul învinuit respinge toate acuzațiile și speră că justiția va dovedi că este nevinovat. În data de 15 decembrie 2005, Simon Andreea Simona, de 9 ani, din Miercurea Ciuc a fost trimisă de mama ei la un magazin din cartier să cumpere apă minerală și de atunci este de negăsit.
Ioana Dima
04.02.2010
Trei deținuți de la Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, împreună cu soția unuia dintre ei, au reușit să păcălească un bătrân de 76 de ani din Brașov, prin intermediul telefonului mobil, spunându-i a câștigat o importantă sumă de bani și cerându-i în schimb să le plătească circa 4.000 de lei.
Polițiștii au reținut-o pe femeie la începutul lunii ianuarie și ieri i-au reținut și pe complicii acesteia, deținuți la Penitenciarul din Mărgineni din județul Dâmbovița.
Cei trei condamnați au fost încarcerați în arestul IPJ Brașov, urmând să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Mediafax
04.02.2010
Polițiștii harghiteni cercetează un tânăr din Toplița care a promis locuri de muncă în străinătate unui număr de șase persoane, le-a luat pașapoartele și nu le-a mai înapoiat.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunțat că șase persoane din Toplița au depus plângeri la Parchetul de pe lângă judecătoria din localitate, reclamând că au fost înșelați de un tânăr de 26 de ani care le-a promis locuri de muncă în străinătate. Acesta le-a luat pașapoartele doritorilor, precizând că trebuie încheiate contractele de muncă dar, ulterior, nu a mai putut să le restituie documentele de călătorie.Tânărul le-a spus polițiștilor că a dat pașapoartele unei persoane din județul Cluj, pe care nici măcar nu o cunoaște. Surse din rândul anchetatorilor au precizat că se iau în calcul mai multe ipoteze de lucru, de la folosirea pașapoartelor pentru închirierea unor bunuri până la utilizarea lor pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Tânărul este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ?abuz de încredere? și dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 4 ani sau amendă penală.
Ioana Dima
04.02.2010
Concurență mare pentru un post de asistent generalist la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Tg Mureș!
În intervalul 9-11 februarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Tg Mureș, se desfășoară un concurs pentru ocuparea a 8 posturi de asistent generalist în 7 secții ale spitalului, însă pe perioadă determinată.
Numărul persoanelor înscrise, și a căror dosare au fost validate, este de 11 ori mai mare, respectiv 89 de persoane concurează pentru aceste posturi.
Reprezentanții Spitalului spun că există și o explicație pentru concurența acerbă între asistenți.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență din Tg Mureș spun că după expirarea perioadei de angajare a celor 8 asistenți medicali, se dorește menținerea acestora în sistem deoarece există o nevoie foarte mare de asistenți în clinicile spitalului, iar toate posturile sunt blocate.
Cristina Bulbescu
04.02.2010
Câteva trenuri au fost suspendate în Mureș pe perioada vacanței școlare.
Trei trenuri Personale care aveau ca punct de plecare sau sosire municipiul Tîrgu-Mureș au fost suspendate în această săptămână:
trenul Personal 4521 pe relația Tîrgu-Mureș-Războieni, 4524 pe relația Luduș-Târgu-Mureș și trenul Personal 4528 pe relația Războieni-Tîrgu-Mureș.
Acest lucru se datorează scăderii numărului de navetiști, în special elevi și liceeni, a declarat șeful stației CFR Tîrgu-Mureș, Vasile Bora. Trenurile își vor relua cursele regulate abia luni, 8 februarie, având în vedere că ele nu circulau oricum în week-end, cu excepția trenului 4524 pe relația Luduș-Tîrgu-Mureș.
Adela Moldovan
04.02.2010
Odată cu disponibilizările din CFR Marfă, stația Tîrgu-Mureș va dispărea.
Disponibilizările din CFR vor începe la 1 martie, la nivelul Regionalei Brașov fiind vorba de aproximativ 720 de persoane, cele mai multe de la Mișcare-Comercial. Din 1900 de angajați vor rămâne 1200.
În județul Mureș vor fi date afară 92 de persoane de la serviciul de marfă, din care 32 la stația Tîrgu-Mureș Nord, care a fost desființată, a declarat președintele Sindicatului Mișcare-Comercial Regionala CFR Marfă Tîrgu-Mureș, Radu Călin. Comenzile extrem de puține aferente stației Tîrgu-Mureș au fost preluate de Tîrgu-Mureș Sud. La fel se întâmplă cu toate stațiile CFR Marfă din județ, până la Deda, acestea fiind desființate și ele, dar cu 1-3 angajați.
Desființarea Stației Tîrgu-Mureș Nord îi deranjează cel mai mult pe angajați, a declarat reprezentantul serviciului CFR Marfă Mureș, Gheorghe Pușcașu, care a mai spus că listele se mai pot schimba. Președintele Sindicatului Mișcare-Comercial Regionala CFR Marfă Tîrgu-Mureș, Radu Călin a declarat că astăzi se încheie procesul de restructurare la Regionala Brașov și a subliniat că sindicaliștii nu mai aveau ce face. Angajații de la Stația Tîrgu-Mureș Nord vor primi compensații. Alături de indemnizația de șomaj, persoanele în cauză vor încasa suma de 1300 lei, reprezentând salariul individual mediu net pe ultimele trei luni, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010.
Conform celor doi reprezentanți din CFR Marfă, din cei 450 de angajați disponibilizați la nivelul Regionalei Brașov, aproximativ 200 sunt în județele Mureș, Harghita și Covasna, restul din celelalte județe -Sibiu, Alba, Brașov.
Adela Moldovan
04.02.2010
Luptă politică pe grădiniță ! Consilierii locali de la Sighișoara au respins proiectul inițiat de senatorul Petru Bașa privind construcția unei grădinițe.
Senatorul a făcut toate demersurile necesare pentru ca în Sighișoara să se construiască o gradiniță într-o zonă în care este nevoie de așa ceva, și anume în cartierul Târnava II.
Totuși, consilierii locali nu vor să aprobe proiectul de hotărâre pentru întocmirea documentațiilor tehnico-economice, faza de studiu de fezabilitate privind construirea acestei grădinițe (pe structura unei vechi centrale termice), reabilitarea termică a construcției Gimnaziului de stat Zaharia Boiu și a sălii de sport din zonă, pe motiv că există deja un proiect privind construcția unei grădinițe în aceeași zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighișoara, Anca Silvia Rațiu. De cealaltă parte, cel care a inițiat acest proiect, senatorul PD-L Petru Bașa, este de părere că Primăria nu a fost capabilă să atragă finanțarea pentru proiectul pe care l-a inițiat și ca atatare trebuia să accepte acest nou proiect propus de el.
Adela Moldovan
04.02.2010
Aleșii locali de la Târnăveni se ocupă cu plângeri penale și procese.
Scandalul între consilierii locali a început în iunie 2008 când a fost ales viceprimarul Szabo Albert, însă din turul doi. Acesta a obținut cele mai multe voturi și trebuia să fie numit în funcție, însă hotărârea de consiliu local care privea numirea lui Szabo nu a fost votată de către toți consilierii locali. Consilierii nu au fost de acord cu validarea acestei hotărâri și astfel ea a fost semnată de 3 consilieri, Ioan Muntean (PD-L), Emil Ciurca, fost consilier si Csaba Incze (UDMR), și secretarul primăriei Ștefan Blănaru. În opinia fostului viceprimar Sorin Megheșan, această hotărâre nu a fost adoptată, ea fiind anulată de două instanțe, și astfel cei 4 se fac vinovați de fals intelectual. Megheșan a depus în septembrie 2008 o plângere penală și după un an, în 4 noiembrie 2009, a început urmărirea penală.
Prefectura a notificat atunci acestă HCL (din iunie 2008) și astfel a fost ales viceprimar Sorin Megheșan (PNL). Szabo Albert a dat în judecată Consiliul Local și a câștigat, el fiind repus în funcția de viceprimar în 28 ianuarie 2010.
Procesul intentat de Sorin Megheșan și alți consilieri PNL celor 3 consilieri și secretarului trebuie să înceapă la Judecătoria Târnăveni, și nu mai poate fi oprit, a declarat fostul viceprimar al municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan.
Unul dintre cei trei consilieri, Ioan Muntean (PD-L), speră ca acest proces să nu înceapă, mai ales că sentința de repunere în funcție obținută de Szabo Albert precum și HCL din 28 ianuarie au fost prezentate organelor de anchetă. Lucrurile nu se opresc aici. În urmă cu câteva zile, Sorin Megheșan, cel care a pierdut funcția de viceprimar, a mai făcut o plângere penală, împreună cu alți 11 consilieri, de această dată îndreptată împotriva primarului și a secretarului primăriei Ștefan Blănaru, pentru fals, uz de fals și abuz în serviciu, cerându-le și daune morale de 10 miliarde de lei vechi. De asemenea, Megheșan a înaintat săptămâna trecută o petiție către ministerul Adminiatrației și Internelor, Vasile Blaga, prin care semnala și faptul că secretarul Primăriei este încă în funcție, deși a început urmărirea penală împotriva sa, ceea ce este interzis în cazul funcționarilor publici, a precizat Megheșan.
De altă părere este, însă, secretarul Primăriei Târnăveni, Ștefan Blănaru. Acesta consideră că ar trebui să părăsească funcția numai după ce este trimis în judecată, ceea ce speră să nu se întâmple.
Adela Moldovan
04.02.2010
Doar 3 cazuri de gripă A/H1N1 au fost confirmate în județul Mureș, în ultima săptămână.
De la debutul pandemiei de gripă atipică, în județul Mureș au fost confirmate 179 de cazuri în total, dintre care 3 în ultima săptămână.
Au fost, de asemenea, 9 decese din această cauză, ultimul deces fiind înregistrat în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Deși numărul cazurilor este în scădere, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș spun că încă nu se poate preciza că a fost depășit vârful pandemic.
În ceea ce privește realizarea vaccinală cu vaccinul antipandemic, circa 38.500 de mureșeni au ales să se imunizeze împotriva acestui virus, dintre care mai puțin de 2.000 au fost în ultima săptămână.
80% din totalul persoanelor care s-au vaccinat nu fac parte din categoriile de risc, în timp ce restul provin din mediul sanitar, din MAI, sunt elevi sau studenți.
Pe de altă parte, numărul îmbolnăvirilor de sezon rămâne la fel de ridicat ca în săptămânile anterioare, numărul total al gripelor sezoniere confirmate ajungând la 27.
Cristina Bulbescu
04.02.2010
La Maternitatea Brașov profilaxia TBC a nou-născuților se face cu vaccin expirat.
Din octombrie anul trecut, Ministerul Sănătății nu a mai trimis la Brașov noi doze de vaccin pentru nou-născuți. Cel existent are termenul de valabilitate expirat, dar a fost administrat la câteva sute de bebeluși, ca profilaxie împotriva tuberculozei. Purtătorul de cuvânt al Maternității Brașov, Gheorghe Preda, a explicat că deși vaccinul a expirat, la maternitate a venit o hârtie prin care li se spunea că vaccinul poate fi folosit în continuare, neprezentând efecte adverse, în urma unor studii făcute la Institutul Cantacuzino. Cel mult, poate să nu-și facă efectul, însă aceasta s-ar întâmpla dacă doza este administrată după o perioadă mai mare de timp. La Maternitatea Brașov au fost folosite câteva sute de doze din lotul expirat și e foarte probabil ca mămicile să nu fi știut că micuții lor au fost vaccinați cu vaccin ieșit din termenul de valabilitate. În prezent, la Brașov mai sunt circa 2.000 - 3.000 de doze expirate în stoc. Ele urmează să fie distruse prin incinerare.
Adrian Munteanu
04.02.2010
În județul Mureș nu mai sunt de circa o săptămână vaccinuri împotriva tuberculozei pentru nou-născuți în timp ce în județul Brașov au fost administrate vaccinuri expirate, cu acordul Ministerului Sănătății!
Din noiembrie 2009, profilaxia TBC a nou-născuților se face la Maternitatea Brașov, dar și la alte maternități din țară, cu vaccin expirat.
Vaccinul BCG a fost administrat la câteva sute de bebeluși, după ce s-a primit acordul Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului, la indicația Institutului Cantacuzino care a prelungit termenul de valabilitate a acestora.
Ministerul Sănătății precizează, într-un comunicat de presă remis astăzi că vaccinul BCG distribuit și utilizat în prezent în unitățile sanitare este în termen de valabilitate, iar vaccinarea anti-TBC a nou-născuților nu a fost prejudiciată.
În județul Mureș nu au fost administrate vaccinuri expirate, spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș, în schimb, de circa o săptămână nu mai există nici o doză de vaccin BCG în stocurile maternităților.
Dat fiind faptul că perioada de administrare a acestui vaccin este de două luni, responsabilii medicali mureșeni spun că întârzierea în administrare a acestui vaccin nu reprezintă nici o problemă.
Medicii infecționiști mureșeni spun că administrarea vaccinurilor peste perioada de valabilitate nu are nici un efect asupra bolii, prin urmare copiii nu sunt protejați de tuberculoză, în schimb, pot apărea diferite reacții alergice.
Prin urmare, administrarea vaccinurilor peste perioada de valabilitate este total nerecomandată, spune medicul specialist infecționist din Tg Mureș, Brândușa Ciulea.
Cristina Bulbescu